Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis

în Triste, destinatarii sunt anonimi, poetul evitând să li se adreseze pe nume pentru a nu-i compromite, ținând cont de statutul său de relegat, iar în Pontice sunt indicate numele destinatarilor

Prin sentința primită de la împărat, Ovidius va începe să-și trăiască, fără întârziere, chinul. Fericirea sa se sfârșește pentru totdeauna, luându-i locul trăirea tragică a existenței, care va da un alt sens realității interioare, omenescului, schimbându-l, îngrădindu-l. Lovit de soartă, poetul trăiește o realitate amară, căci Paradisul său pământesc dispare, luându-i locul neliniștea, frica, incomunicarea, însingurarea, nesiguranța etc., aflate toate sub steaua Departelui.

A scris chiar și un poem în limba strămoșilor noștri

Ovidius face parte din galeria poeților naționali, îndeosebi prin Triste și Pontice, dar și pentru faptul că a trăit o parte din viața sa pe pământ românesc, a murit și a fost înmormântat aici

Ovidius trăiește, la Pont, drama izgonitului din rai

că Ovidius este relegat la Tomis pentru o greșeală neprecizată. Pe lângă aceasta, împăratul îi reproșa poetului imoralitatea operei de dinainte, proscrisă din bibliotecile publice. Plângându-se în epistolele sale de exil de nedreptatea la care a fost supus, poetul face aluzie în mai multe rânduri, după cum am constatat în versurile sale, la o indiscreție de care s-ar fi făcut vinovat

Metamorfoze opera cea mai prestigioasă a poetului, care se citește și se studiază și astăzi și, veacuri la rând, a constituit un izvor de inspirație pentru scriitori din toate epocile.
Ovidiu Drimba (1966, p. 175) apreciază, în consonanță cu simțirea poetului, că fenomenul metamorfozei „este un fenomen permanent și etern, că în dosul acestei neîncetate scurgeri a formelor se ascunde statornicia lumii veșnice (…), că vremurile și oamenii se petrec, dar rămâne strădania spre mai bine a omului și puterea creatoare de frumos a artei”

Ea are și valoare documentară, pentru că oglindește timpul și mentalitățile unei epoci căreia i s-a spus „epoca de aur”

Arta iubirii a rămas condamnată în fața posterității de un împărat ipocrit. Cu toate acestea, opera a străbătut timpul până la noi, pe un parcurs de 2 000 de ani

Eleganța femeilor trebuie să se măsoare în bun-gust, echilibru și discreție